Alege intelept!

„Donează pentru cei care Salvează!” – campania de donație pentru SMURD continuă

Zilnic,  Serviciul Mobil de Urgenţǎ, Reanimare şi Descarcerare primeşte la nivel naţional peste 800 de apeluri. Tot zilnic, sunt mobilizate în toată ţara 266 de maşini de interveţie SMURD care ajung, în medie, în 11 minute la locul accidentului.  Faţă de anul 2013 numărul cazurilor la care au participat echipajele SMURD a crescut  în 2014 cu 14%, însă timpul de intervenţie a rămas constant.  

Am început în luna noiembrie, alături de SMURD, un proiect îndrăzneț pe care împreună cu clienții noștri îl vom duce la bun sfârșit: „Donează pentru cei care salvează”, o campanie de strângere de fonduri la casele de marcat din toate magazinele noastre. Pentru că cei care salvează vieţi au nevoie de susţinerea noastră.  

Calitatea este promisiunea pe care o facem zilnic milioanelor de români care  ne trec pragul magazinelor şi suntem de părere că aceasta trebuie să se reflecte în primul rând în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Fondurile colectate vor fi donate Fundației pentru SMURD care urmărește să contribuie la dezvoltarea sistemului integrat medical și tehnic de urgență pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România.  

Suntem siguri că împreună cu clienţii şi angajaţii noştri îi putem ajuta pe cei care zi de zi salvează vieţi. Cu fondurile colectate ne propunem să ajutăm SMURD să achiziționeze o ambulanță ultramodernă și complet echipată pentru intervențiile de prim ajutor.    

Ca și până acum, prin această campanie, precum și prin alte proiecte sociale, demonstrăm că sprijinul fiecăruia dintre noi contează pentru a face o schimbare în bine în comunitate. 

Despre SMURD și Fundația pentru SMURD Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare

(SMURD) este cunoscut la nivel național, la fel și Fundația pentru SMURD, fondată de către Dr.Med. Raed Arafat.  Fundația are ca scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor care locuiesc și muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical și tehnic de urgență și prim ajutor. Fundația sprijină SMURD și activitățile publice referitoare în special la serviciile de sănătate și asistență socială.