Amintiri de pus în ramă

Amintiri de pus în ramă

Amintirile copilăriei sunt prețioase. Și pentru părinți, dar și pentru copil. Da, avem posibilitatea de a face mii de fotografii digitale, dar farmecul lor este oarecum știrbit dacă ele stau în telefon sau în folderele din calculator. De pozele haioase ale micuțului trebuie să ne bucurăm, să ne mândrim cu ele și să le colecționăm. Același lucru este valabil și pentru desenele micului artist, oricât de stângace ar fi ele. Atât pentru fotografii cât și pentru desene, micuțul merită o expoziție în camera lui. Și foarte potrivit pentru așa ceva este un panou din polistiren, care, pe cât este de simplu de făcut, pe atât este și ieftin și practic.

 

Panoul cu fotografii

Ai nevoie de:

  • o folie de polistiren de dimensiunea pe care o dorești și în funcție de spațiul disponibil de pe perete;
  • pânză într-o culoare veselă – pe dimensiunea panoului – sau hârtie colorată, cu mențiunea că această variantă este mai puțin rezistentă.

Cu ajutorul unui cutter, taie panoul din polistiren în formă de stea, floare, inimioară, soare etc, dacă îți displace banalul dreptunghi sau pătrat. Operațiunea este foarte simplă, pentru că polistirenul se taie foarte ușor.

Dacă rămâi la varianta clasicului pătrat sau dreptunghi, poți „îmbrăca” panoul în pânză sau hârtie, lipind marginile pe spate. Dacă alegi însă o formă specială, după ce o decupezi, va trebui să nivelezi marginile cu un șmirghel fin și, apoi, pentru că nu îl vei mai putea îmbrăca în pânză sau hârtie, nu-ți rămâne decât să îl vopsești cu vopsele consistente precum tempera, acrilice sau vopsele de ulei. După ce vopseaua s-a uscat, lipești o agățătoare pe spatele panoului. Fotografiile sau desenele piciului le prinzi pe panou cu pioneze, dar ai grijă să îl fixezi pe perete cât mai sus, așa încât cel mic să nu ajungă la el. De fapt, la pioneze, pentru că ele pot reprezenta un pericol.

 

Tablourile micului artist

Nu ai spațiu pentru a pune pe perete un panou? Dar măcar de un tablou tot trebuie să ai... Iar tabloul trebuie să fie unul deosebit, nu-i așa? Cumpără o ramă din lemn natur, nelăcuită, și vopsește-o într-o culoare care să se asorteze fie cu nuanțele folosite de micul pictor în desen, fie cu nuanța predominantă a camerei lui. Poți folosi, ca și în cazul panoului, tempera, vopsea pe bază de ulei sau culori acrilice (se usucă imediat). Sau, dacă ai prin casă o ramă mai veche, îndepărtează lacul de pe ea cu ajutorul unui șmirghel fin și apoi vopsește-o. Peste vopsea – dacă vrei ca rama să aibă luciu – aplică un strat de lac incolor pentru lemn. Nu mai rămâne decât să fixezi... capodopera, hârtia și sticla.

 

Magneți originali

Ai și tu, pe frigider, magneți aduși din vacanțele voastre? Și nu te-ai plictisit de ei? Ce-ai zice să pui în locul lor tot poze de-ale năzdrăvanului? Decupează din lemn, plastic, polistiren sau chiar un carton mai dur, un pătrat, dreptunghi sau cerc de cam 5-10 cm. Decupează apoi și fotografia pe exact aceeași formă și dimensiune, apoi lipește-o pe suport cu un adeziv. Pe spatele suportului lipește un magnet (este de preferat să folosești un pistol de lipit cu silicon). La final, aplică pe poză și pe marginile suportului pe care este fixată, un lac incolor.

Puțin mai complicat, dar mai de efect, este ca suportul să fie din sticlă. Așadar, se decupează un carton colorat, de aceleași dimensiuni ca ale suportului din sticlă. Apoi, se decupează fotografia, care va trebui să fie mai mică decât cartonul, așa încât să existe o margine (practic vei confecționa un passepartout). Pe marginea de carton se pune adeziv (atenție, să nu murdărești poza!), iar pe ea se lipeșteapoi sticla. Pe spate (adică pe carton) se lipește magnetul. Vi se pare complicat? Veți vedea că nu este!