Cum confecționezi obiecte utile

Cum confecționezi obiecte utile

Când vremea nu este tocmai bună de stat pe-afară cu orele, neapărat trebuie să îi găsești copilului o preocupare și pentru timpul petrecut acasă, în casă. Fie continui sau dezvolți activități începute la grădiniță, fie născocești tu unele noi. Este cu mult mai câștigat un copil care își va petrece timpul punându-și imaginația la treabă decât unul care se va uita (a câta oară?!) la aceleași desene animate, pe tabletă. În plus, lucrul manual, confecționarea de diferite obiecte, cu cât este o activitate mai migăloasă, cu atât va fi un mai bun exercițiu de răbdare. Și cu atât mai bine îi va dezvolta motricitatea fină. Gata?! Pregătiți de lucru? La treabă! De fapt tu doar supraveghează-l și ghidează-l pe cel mic, nu  face toată treaba în locul lui!

 

Buburuze vesele

Ai nevoie de: capace din metal de la sticle de suc sau bere, vopsea acrilică roșie și albă, marker negru, pensulă.

Cum procedezi:

Colorează capacele cu ajutorul pensulei, cu vopsea acrilică roșie, lasă să se usuce și repetă operațiunea (pentru o culoare intensă și uniformă). Cu markerul negru colorează „un colț” de capac, acolo unde va fi capul buburuzei. Trasează pe mijlocul capacului, tot cu markerul, o linie, apoi desenează buline. Cu vopsea albă, pune două puncte la capul buburuzei, aceștia fiind ochii.

SFAT: folosește buburuzele ca „premiu” sau „plată” în diverse jocuri.

 

Pușculița economului

Ai nevoie de: un balon, cinci capace (din plastic sau plută), foi de ziar tăiate fâșii, aracet, lipici, tempera sau vopsea acrilică roz.

Cum procedezi:

Umflă balonul atât de mult pe cât vrei să fie de mare pușculița. Lipește pe balon fâșiile de ziar umezite cu aracet, una peste alta, până obții o „crustă” groasă. Lasă la uscat cam două zile. După ce s-a uscat colorează cu tempera sau vopsea acrilică. Pune balonul în poziție orizontală și lipește cele patru capace, care vor reprezenta picioarele porcului, pe care va sta pușculița. Capacul rămas îl vei lipi pentru a acoperi capătul balonului, acolo fiind și râtul porcușorului-pușculiță. Vopsește-l și pe el cu roz, iar cu un marker negru desenează două puncte, care vor fi nările. Cu un cutter realizează o tăietură prin care vor fi introduși banii în pușculiță.

ATENȚIE! Doar adultul are voie să mânuiască obiectul tăios!

 

Suport pentru șervețele

Ai nevoie de: un suport din lemn pentru șervețele de masă, șervețele imprimate cu model frumos, lipici, tempera, mărgele.

Cum procedezi:

Separă straturile de șervețele și păstrează-l pe cel imprimat. Colorează cu tempera suportul în culoarea care predomină pe imprimeul șervețelului. După ce s-a uscat, dă suportul cu lipici și lipește șervețelul cu model. La final decorează lipind mărgele.