Prinde toamna în decor!

Prinde toamna în decor!

Toamna este cel mai colorat anotimp al anului, deci și cel mai priceput pictor, decorator și peisagist. Iar pe cât este de frumoasă, pe atât este de generoasă în a ne oferi materia primă cu care să realizăm, alături de cei mici, decorațiuni care să ne-o aducă și în casă ori pe terasă. De la dovlecei ornamentali la frunze colorate, de la ghinde și crizanteme la nuci și pere.

Cultivă-i copilului tău gustul pentru frumos, oferindu-i  măcar într-o singură după-amiază ploioasă  ocazia de a-și pune imaginația la treabă. Sau măcar mânuțele.

 

Dovleac „înflorat”

Taie capacul unui dovleac și dă-i copilului o lingură să îl curețe de miez. Pentru el va fi un lucru amuzant. Chiar dacă nu va reuși să facă treaba până la capăt, va fi totuși mulțumit că a contribuit și el cu ceva. Așezați în scobitura din dovleac un ghiveci cu tufănele și în acest fel aduceți terasei o pată de culoare. Adică două, dacă numărăm și dovleacul, pe lângă flori.

 

Pădurea din bol

Ai nevoie de un bol de sticlă, de o bucată de mușchi natural, o lumânare-stâlp galbenă sau portocalie, de câteva conuri de brad, câteva ghinde și câteva nuci. Așază mușchiul pe fundul bolului și poziționează lumânarea în mijlocul lui. Cel mic va putea aranja de jur-împrejurul lumânării ghindele, conurile și nucile.

 

Mini-copac multicolor

Când ieșiți la plimbare în parc, adunați diverse tipuri de frunze, de diferite culori. Spectacolul culorilor este acum în toi! Dacă găsiți și niște castane, cu atât mai bine. Caută niște crengi frumos ramificate și dă-i copilului de lucru, să lipească pe ele frunzele colorate, pentru a recrea un copac. Pune castanele pe fundul unei glastre albe, transparentă, apoi așază crengile în care ați prins întregul farmec al acestui anotimp.

 

Caseta toamnei

Ai o casetă pentru bijuterii care nu îți mai trebuie? Super! Așază în ea pănuși uscați de la știuleții de porumb, apoi lasă-l pe copil să pună grăunțe de porumb (este o ocazie bună să repetați și numărătoarea, bob cu bob). Peste boabele de porumb așezați una, două sau trei pere galbene ca ceara, în funcție de cât de mare este caseta și câte încap în ea. Sau o gutuie parfumată.

 

Tipsie aurie

Taie capacele a trei dovlecei de mărimi și forme diferite și curăță-le, transformându-le în glastre pentru flori. Așază-le pe o tavă aurie. Pune-l pe cel mic să coloreze cu acrilică aurie „căciulițele” a câteva ghinde. Pune-le pe tavă, printre dovlecei.

 

Buchetul de cătină

Aveți drum pe la munte? Dacă găsiți crenguțe cu cătină, să știți că sunt numai bune pentru pus într-o glastră, într-un colț al livingului. Legați la gura glastrei o panglică galbenă, satinată.

 

Șiraguri de ardei

Cel mai simplu decor pentru terasă sunt șiragurile de ardei capia. Pentru că nu-ți trebuie decât un ac și niște gută. Dar câta culoare aduci!