Activități în aer liber, contra plictiselii

Activități în aer liber, contra plictiselii

În sfârșit, vacanțăăăăă! Adio, teme! Adio, griji! Asta ar spune copiii. Noi, părinții, vedem lucrurile ușor diferit. Bine-bine, e vacanță, dar... cu ce le umplem timpul?!

Nu că până acum cei mici ar fi stat departe de tabletă, laptop sau telefon. Dar, fiind în timpul anului școlar, măcar nu le mai rămânea cine știe ce timp pentru ele. Acum e acum! În vacanță au tot timpul, liber. Și dacă nu le găsim noi preocupări, și daca nu le umplem noi acest timp liber într-un mod cât distractiv și cât educativ, sunt toate șansele ca puștii să se refugieze în exact același tip de activități. De plictiseală sau din obișnuință. Vrem să-i vedem cu ochii lipiți de ecranul computerului,  telefonului sau televizorului cât e ziua de lungă? Nuuuu! Păi atunci să inventăm activități în aer liber care să-i atragă. Noi vă dăm câteva sugestii. Dar sigur vă mai vin și vouă idei. ?

Jocurile copilăriei tale

Ceea ce ne distra pe noi, în copilărie, este total necunoscut generațiilor de azi. Este o idee foarte bună să reînvii acele jocuri amuzante precum „Rațele și vânătorii”, „Țară-țară, vrem ostași”, „Telefonul fără fir”, „Șotronul”, „Măgărușul”, „Mima”, „Flori, fete, filme sau băieți”, „Leapșa”, ”Baba-oarba”, „Fazan”, „Statuile”, „Elasticul”, „Spânzurătoarea”, „X și 0”. Unele sunt potrivite în aer liber, altele pot anima zilele în care nu se poate sta afară din cauza condițiilor meteo.

Distracție în fel și chip

Fiți inventivi și oferiți-le copiilor activități pentru care bugetul să fie aproape zero. Cu siguranță că găsiți prin casă „materie primă” numai bună de exploatat!

Volei cu balonul

Împărțiți curtea în două, folosindu-vă de un cablu sau o sfoară. Agățați fanioane colorate, din hârtie, pentru ca „linia de demarcație” să fie vizibilă. Pentru joc folosiți un balon. Stabiliți reguli pentru câștigarea partidelor. De exemplu, primul dintre cei doi jucători care nu reușeste de zece ori să nimerească balonul și să îl paseze în terenul adversarului, pierde. Dacă la joc participă mai mulți copii, cu atât mai bine. Puteți organiza un campionat, în care se vor întrece câștigătorii fiecărui meci.

Cu frisbee la țintă

Confecționați un pătrat cu latura de 50 cm (dintr-o bucată de material de orice fel) și invitați copilul să o țintească cu discul, din trei încercări. Dacă reușește, măriți distanța de la care se efectuează aruncarea. Stabiliți recorduri personale pentru fiecare jucător.

Cursa bărcilor de hârtie

Dețineți o piscină gonflabilă? Perfect! Este numai bună pentru o întrecere a bărcuțelor de hârtie  propulsate de aerul suflat prin paie de băut.

Jurnalul zilei în imagini

Dacă tot nu se poate despărți de telefon o zi întreagă, măcar să îl folosească într-un mod isteț. Propuneți copilului să facă fotografii reprezentative pentru tot ce face într-o zi, așa încât la sfârșitul ei să o poată descrie doar cu ajutorul imaginilor.

Minigrădina de legume

Împrejmuiți o porțiune mică de teren din curte și cumpărați câteva răsaduri de legume. Arătați-i copilului cum să le planteze și cum să le îngrijească. Explicați-i că, dacă va proceda corect și va fi responsabil în cultivarea lor, va putea consuma rezultatul propriei munci.

Micul peisagist

Adunați pietre de diferite mărimi. Oferiți-i copilului vopsele pentru a le colora și propuneți-i să decoreze cu ele grădina. Chiar dacă asta înseamnă doar să împrejmuiască pomii sau plantele.

Mută apa!

Pentru acest joc aveți nevoie de câte două găleți pentru fiecare jucător. O găleată va fi plină cu apă, iar cealaltă - goală. Folosindu-se numai de un burete, copilul va trebui să mute apa din găleata plină în cea goală. Cine reușeșste să termine primul este câștigător. Într-o zi călduroasă, acest joc este distracție curată!

Piñata fără dulciuri

Și tot pentru o răcorire pe cinste, umpleți baloane cu apă, legați-le și agățați-le în copaci. Lăsați copiii să le lovească folosindu-se de bastoane improvizate (pot fi țevi din plexiglas, de exemplu). Câștigă cel care sparge cele mai multe.