Mergem la bunici!

Mergem la bunici!

S-a dus vara, s-au mai potolit căldurile, litoralul strânge șezlongurile și umbrelele, așa că e gata și cu escapadele la mare. Însă vremea vacanțelor nu s-a terminat chiar de tot. Acum e timp pentru lucruri tihnite, e timp pentru plimbări lungi, fără teama că arșita ne dă de furcă.

Cei mai norocoși dintre copii au bunicii pe undeva prin țară, acolo unde aerul nu e chiar atât de poluat ca la oraș, unde legumele sunt luate din grădină, unde animalele domestice sunt în ogradă, nu la grădina zoologică sau în cărțile frumos colorate. E timpul să mergi cu cel mic în vizită la ei și să-l lași să se bucure pe deplin de toate binefacerile vieții în natură.

Toamna este și un bun prilej ca fetița sau băiețelul tău să învețe lucruri noi, pe care să le vadă cu ochii lui, să le atingă cu mâinile lui, să le simtă gustul și mirosul, să se joace și să se bucure de toate acele lucruri pe care nu le are la oraș. Este vremea culesului de fructe și legume, prilej numai bun să învețe care sunt roadele toamnei, cum se culeg și depozitează, ce se poate face cu ele și cum vor umple cămările. Sunt lecții folositoare, chiar dacă este mic. Lasă-l să te ajute după puterile lui, pentru că se va simți important și util. În acest fel îi vei dezvolta încrederea în sine și capacitatea de a fi responsabil pentru faptele și acțiunile lui.

Culegeți via? Foarte bine! Copilul poate participa și el. Poate nu neapărat rupând ciorchinii, dar îl puteți face să se simtă folositor dacă îi dați un coșuleț mic în care să îi puneți și lui câțiva și să îl rugați să îl răstoarne în lădița sau coșul în care culegeți. Arătați-i că există mai multe sortimente de struguri, albi și negri. Dați-i să guste din ambele și întrebați-l dacă diferă la gust. La sfârșitul zilei îl puteți ruga să deseneze fructele pe care le-a văzut și gustat.

Același lucru îl puteți face și cu legumele din grădină. Arătați-i roșiile, ardeii, vinetele, cartofii, ceapa, varza și tot ce mai cultivați în grădină. Dacă este mai mărișor, îi puteți oferi și câteva noțiuni teoretice despre modul în care acestea se cultivă. După trecerea lor în revistă, puteți încerca un exercițiu în care să le identifice pe fiecare și să le numească. Sau, și mai amuzant, să facă aceste lucruri legat la ochi, bazându-se doar pe simțul tactil.

Aveți și animale sau păsări în gospodărie? Minunat! Este un bun prilej de a face cunoștință cu ele și a învăța câte ceva despre foloasele pe care ele le aduc omului. ATENȚIE! Chiar dacă este vorba despre animale domestice, nu lăsați niciodată copilul nesupravegheat. Și dacă bunicii, să zicem, nu au păsări și animale, nu rata totuși ocazia de a i le arăta. Cu siguranță are vreun vecin și nu credem că v-ar refuza această lecție deschisă de zoologie. Cel mic poate asista la mulsul vacilor, oilor sau caprelor, în felul acesta aflând de unde provine laptele și brânza pe care – în general – copiii le adoră.

Vacanțele la bunici, la țară, nu sunt doar ocazii de învățare a multor lucruri noi, ci și momente în care se construiesc cele mai frumoase amintiri, pe care nu le va uita niciodată. Imortalizați-le în fotografii pentru care copilul, mai târziu, vă va mulțumi privindu-le cu nostalgie.