Imortalizează momentele cheie: inspirație și sfaturi de organizare pentru albumul foto cu primul an de viață al bebelușului tău

Imortalizează momentele cheie

Primul an trece așa de repede încât ar trebui păstrat mereu viu în amintiri. Un album dedicat primului an din viața bebelușului este o amintire perfectă pentru această perioadă frumoasă. În această categorie intră primul zâmbet sau primul dinte, dar și o sumedenie de amintiri și povești. În continuare îți arătăm cum poți să faci fotografii minunate și cum poți imortaliza aceste momente într-un album foto personalizat.

Cu ajutorul unui album foto poți imortaliza primele zile, săptămâni și luni ale bebelușului tău. Te vei bucura mai târziu că știi exact când și cum au avut lor cele mai importante momente din viața micuțului tău. Primul zâmbet, prima rotire, primul mers de-a bușilea, primul pas – lângă fiecare amintire ar fi bine să treci data!

Un album pentru bebeluși este un cadou inspirat și pentru botez sau pentru bunici.
Pe pagini aranjate atent poți adăuga notițe pentru a scoate în evidență momentele speciale - de la sarcină până la prima zi de naștere - în etape. Sau îți poți dărui ție un astfel de album. Mai târziu vei putea să răsfoiești împreună cu copilul tău aceste pagini pline de amintiri.

Se poate pune și o poză cu el plângând - în cele din urmă, primele luni nu au fost doar lapte și miere, nu? Imagini scanate cu ecografiile, amprente de la mâini și la picioare, felicitări sau imagini desenate de el - pot fi adăugate și ele. Poți completa și ajusta totul așa cum îți dorești.

 

Foarte simplu: un album creat chiar de tine

Nu există reguli când vine vorba de fotografierea copilului tău în momentele importante sau în ipostaze obișnuite. Indiferent dacă folosești o camera digitală sau un smartphone, bazându-te pe o serie de sfaturi utile vei face din fotografiile tale adevărate opere de artă:

Creează o atmosferă naturală, în care bebelușul tău să se simtă bine și mulțumit - nu trebuie să-i fie foame sau să fie obosit.

  • Atunci când îți pozezi bebelușul stând pe burtică, coboară cu aparatul la nivelul lui.
  • Pot fi făcute efecte drăguțe cu ajutorul baloanelor colorate, prosoapelor sau baloanelor de săpun.
  • Fotografiile sunt mai autentice dacă sunt spontane.
  • Ține camera mereu la îndemână. De multe ori e dificil să repeți momentele pierdute.
  • Pentru fotografiile în interior este nevoie de o încăpere cu lumină naturală.
  • Nu folosi blitz-ul. Mai degrabă se mărește fotosensibilitatea camerei.

Îți dorești ceva cu adevărat deosebit și vrei să construiești un cadru special pentru fotografii? Poți face un cadru apropiat cu piciorușele bebelușului ținute în mâinile mamei sau tatălui. O poză cu micuțul tău care tocmai a ieșit din duș și se ascunde în prosop, ar putea ieși minunat. Sau poți face o sesiune de fotografii, care să se repete la un interval regulat, în care bebelușul este alături de animalul lui de pluș preferat. Mai mult decât atât, poți realiza colaje cu teme diferite, cum ar fi: foame, bucurie sau surpriză. Dă frâu liber imaginației!

 

Dacă vrei să înrămezi pozele, să creezi un cadru drăguț, să faci poze de tip selfie sau să scanezi fotografii făcute pe film, urmărește ofertele Lidl și profită de produse care ți-ar putea face fotografiile mai frumoase.