În trei de Dragobete

În trei de Dragobete

O lună plină-plină de iubire, așa este februarie. Și, pentru că din iubire s-a născut și cel mic, de ce să nu petreceți împreună Ziua îndrăgostiților?! Pentru această ocazie, mizăm pe complicitatea mamă-fiică și tată-fiu, ca echipele autoare ale surprizelor. Așadar, mama și fiica vor pregăti o surpriză pentru tati, în vreme ce tata și fiul o vor putea surprinde plăcut pe mami.

 

Echipa tată-fiu, pentru mama

Se crede că băieții sunt mai neîndemânatici, dar adevărul este cu totul altul. Iar când surpriza se pregătește cu suflet, este imposibil să dați greș. Tatălui îi revine misiunea de a se ocupa de procurarea materialelor necesare, indiferent ce va alege să meșterească. Iar puștiul va fi ajutorul de nădejde la tot ce înseamnă a confecționa, cu mențiunea că va fi permanent supravegheat, pentru a evita riscul vreunui accident casnic, cât de mic.

 

Fotografia înrămată  

Tati știe sigur care sunt fotografiile preferate ale mamei. Una de la nunta lor? Sau poate una în care era însărcinată? Să fie oare cea de la maternitate, cu bebelușul în vârstă de... câteva ore în brațe? Ori poate cea de anul trecut, din primul concediu în trei, la mare? Alegeți împreună o ramă din lemn natur, plată, fără model în relief. Răscoliți prin sertare, poate găsiți câteva scoici adunate de pe plajă, în concediu. Puștiul le poate da viață cu ajutorul unor culori acrilice sidefate, iar tati le poate lipi, una lângă alta, acoperind întreaga suprafață a ramei. După care, desigur, se montează fotografia. Nu aveți scoici? Apelați la nasturi, se găsesc la mercerie, aproape de casă. De preferat de diferite mărimi, în culori pastelate, sidefii (mami este o romantică, nu-i așa?!): alb, roz, crem, argintiu. Dacă nici nasturii nu sunt de găsit în timp util, sigur aveți piese Lego! Sunt foarte bune și acestea. Lipiți-le și veți crea o ramă cu adevărat ingenioasă.

 

Cufărul cu emoții

Aveți nevoie de un cufăr de lemn (găsiți cufere de diverse mărimi la magazinele de decorațiuni interioare sau suveniruri) și de o coală de carton buretat de culoare roșie. Tati va face un șablon din carton, în formă de inimă, iar fiul va trasa conturul pe coala de carton. Dacă cel mic nu poate decupa inimioarele, atunci și această treabă va cădea tot în sarcina lui tati. Lipiți apoi inimioarele pe cufăr și scrieți pe fiecare câte un cuvânt care o definește pe mami: „dragoste”, „grijă”, „bunătate”. De câte ori va deschide cufărul pentru a scoate o pereche de cercei, un inel sau o brățară, va avea parte de un moment cu zâmbete și emoții.

bucățele și să pună câte doi în fiecare pahar. Peste ei, răsturnați câte un iaurt, decorați cu căpșuni și desăvârșiți cu un praf de scorțișoară sau ciocolată rasă. Simplu, nu? O veți da gata pe mami!

 

Echipa mamă-fiică, pentru tata

Chiar dacă această echipă nu duce lipsă nici de idei, nici de îndemânare, câteva sugestii tot sunt binevenite. Ideea fotografiei înrămate rămâne valabilă și în acest caz, cu deosebirea că rama poate fi îmbrăcată, de jur-împrejur, în fir de lână. Rama își poate găsi cu ușurință loc pe biroul lui tati și îi va aduce o doză de energie pozitivă până și în cele mai încărcate zile la job.

O altă idee este să decupați inimioare de carton buretat și să le lipiți pe ușa de la intrarea în casă. Și la interior, și la exterior.  Mesajul este clar: în casa voastră este multă, multă dragoste.

Vreți să îl surprindeți încă din dimineața Zilei îndrăgostiților, de la micul dejun? Cum ar fi să-i serviți dragostea voastră... pe farfurie? Iată cum: decupați o inimă în mijlocul unei felii de pâine toast. Puneți în tigaie puțin unt și prăjiți pâinea pe o parte până capătă o frumoasă culoare aurie. Întoarceți felia pe cealaltă parte și, în inima ei, spargeți un ou. Puteți spune că ați preparat nu ou-ochi, ci un ou-inimă! Și ziua începe cum nu se poate mai bine!