Pregătește masa, avem musafiri de Paște!

Pregătește masa, avem musafiri de Paște!

Sărbătorile Pascale sunt un alt prilej minunat de a-i aduna în jurul mesei festive pe cei dragi nouă, membri ai familiei și prieteni apropiați. Și, dacă e sărbătoare, atunci să fie și în casă, și pe masă! Să fie atmosferă proaspătă, de primăvară, și preparate gustoase și dichisite! Iar pentru cel mai mic membru al familiei, să fie neapărat sănătoase, dintre cele permise vârstei sale.

Inspirație pentru decorarea mesei de sărbătoare

  • Fața de masă pe care o veți folosi poate fi într-o singură culoare, fără model. Albul este clasic, dar se va folosi doar dacă aveți tacâmuri colorate. Pentru a fi în ton cu anotimpul, farfuriile verde crud sunt cele mai potrivite. Mai departe, masa poate fi decorată cu flori naturale galbene, de primăvară (narcisele sau lalelele merg de minune!), și cu puișorii din puf, galbeni și ei, răsfirați ici și colo.
  • Lumânările decorative au mereu un farmec aparte. Alegeți culori calde, solare, precum galben sau portocaliu. Vor da mesei o notă de veselie și bună-dispoziție.
  • Un coșuleț din răchită în care cu iarbă și câteva oua încondeiate va atrage, cu siguranță, complimente din partea oaspeților.
  • În pahare din sticlă - dintre cele înalte, pentru apă – puteți pune drajeuri multicolore în formă de ou, pe care să le plasați pe masă, printre platourile cu preparate. Cei mici vor fi încântați! Și nu e nimic greșit să vă simțiți și voi ca niște copii.
  • Șervețelele portocalii, simple, fără model, modelate în formă de cornet, sunt perfecte pentru a împacheta cuțitul și furculița, dând impresia că „suportul” este un morcov.
  • Și coșul pentru pâine merită să fie festiv! Iar dacă este realizat din împletitură de paie, cu atât mai bine!

Bunătăți pentru cei mici

Pentru copii, în special cei foarte mici, majoritatea preparatelor tradiționale de Paște nu sunt tocmai potrivite. De aceea, va trebui să te asiguri că ai și pentru ei ceva bun, sănătos și, desigur… la fel de festiv! De exemplu, drobul nu va fi din carne de miel, ci din carne de pui sau curcan. La fel și friptura. Mai poți prepara supă-cremă de legume, brioșe cu spanac sau broccoli, perișoare de pui în sos bechamel, risotto, chifteluțe de quinoa și dovlecel, prăjiturele cu morcov, budincă din tăiței și brânză dulce sau papanași fierți cu brânză dulce.

Tradiționala pască are prea mult zahăr pentru ei, așa că este de preferat să o înlocuiești cu ceva mai  potrivit: smoothie de pară, banană și portocală. Ai nevoie de o jumătate de pară, o jumătate de banană și 50 ml de suc de portocale sau de mere. Speli și cureți fructele de coajă, tai banana rondele, iar apoi cureți para de cotor și semințe și o tai în bucățele. Mixezi fructele cu sucul și... gata!

Nu ai timp să pregătești masa pentru juniori? Nu-i nimic, soluții tot există. Bio meniurile Lupilu, într-o gamă variată de combinații de ingrediente potrivite diverselor etape de dezvoltare, ecologice și gustoase, te vor scoate din încurcătură. Nu trebuie decât să alegi, în funcție de gusturile micuților (legume, orez și curcan; cartofi, legume și curcan; legume, paste și porc; spaghete bolognese; legume cu spaghete și curcan; legume, orez și carne de vită; paste cu legume; paste cu roșii și carne de porc).

Paște Fericit!