De ce nu mănâncă? Pentru că îi ies dinții!

De ce nu mănâncă? Pentru că îi ies dinții!

Des, foarte-foarte des, mă întâlnesc cu situația aceasta în terapiile mele. Cei mai mulți părinți care mă caută când copilul nu mai mănâncă au în gând că ar putea să fie „de la dinți”, dar nu știu și ce trebuie să facă mai departe.

  • Să aștepte să treacă? „Dar dacă trece într-o săptămână, îl lăsăm nemâncat 7 zile?”
  • Să îi dea ceva? Dar ce?
  • Și cum? „Dacă îl forțăm, după aia poate nu mai mănâncă deloc!”
  • Să insiste? Asta au făcut deja și n-a mers, că, dacă mergea, nu mai ajungeau la mine ?

Scriu cu deosebită plăcere acest articol, pentru că așa simt de câte ori le vin în ajutor real copilașilor, arătându-le părinților lor cum să le rezolve problemele, nevoile, într-un mod armonios, sănătos, bucuros.

Cum îți dai seama dacă un copil nu mănâncă din cauza durerilor provocate de erupțiile dentare?

Îți arată! Copiii ne arată mereu unde îi doare, noi nu suntem întotdeauna suficient de atenți sau de încrezători în ei și în noi înșine, ca să le percepem corect semnele. Hai să afli care sunt semnele astea și să vezi dacă le bifezi:

  • Salivează excesiv
  • Apare o iritație în jurul guriței
  • Plânge mai mult
  • Se plânge, care e un tip diferit de plâns, cum spun mamele „mâțâie, scheaună, miorlăie” toată ziua
  • Duce mânuțele la guriță, își suge și molfăie mânuțele
  • Se freacă la ochișori și pare supărat, chinuit de ceva
  • Se trage de urechiușe
  • Își duce des mânuțele la obrăjori, ca și cum s-ar freca pe față
  • Are gingiile mai roșii, umflate, inflamate
  • Mușcă sânul sau mușcă mâna, bărbia mamei, când îl ții aproape de fața ta
  • Poate apărea febră moderată (38 de grade) sau diaree ușoară. Oricare dintre aceste două simptome se agravează, mergi la medic, nu te baza că e de la dinți
  • E super iritat, iritabil, morocănos, plângăcios, nu te mai înțelegi cu el
  • Nu doarme sau doarme agitat, pe perioade foarte scurte și se trezește plângând
  • Nu mai vrea să mănânce, te respinge când te apropii de gurița lui
  • Poți vedea uneori zone umflate sau albe în gingii, asta înseamnă că acolo stă să spargă dințișorul, mugurele dentar.

De ce nu mai mănâncă?

Pentru că îl doare! Adu-ți aminte acum cam cât mâncai tu și cam cât sufereai și cam cât strigai când te durea măseaua. Eh, vezi? Cam asta simte și el!

Și? Să nu îi mai dau?

Nu, să te gândești la ce ai vrea tu să primești, să pățești, dacă ai fi în locul lui. Dacă ai urla de durere de măsea prin casă și mama ta sau soțul te-ar urmări cu o farfurie, ca să mănânci ceva, ce pățea? Mama ta poate nu pățea, dar soțul tău pățea, sunt sigură ?

Ce simți tu când te doare măseaua și ești invitată, nevoită, forțată să mănânci un merișor sau un piure sau o supiță caldă? Durere, furie, durere, furie. Așa-i?

Iată ce poți să faci, ca să vii în întâmpinarea nevoilor copilului tău:

  • Gel gingival. Nici eu și nici mulți dintre medicii stomatologi nu suntem de acord cu folosirea uzuală a anesteziantelor locale. În primul rând, efectul lor este doar de câteva secunde, 1, maxim 2 minute, după care durerea se reinstalează. În al doilea rând, lidocaina care e înghițită de copil împreună cu saliva nu este, în mod cert, o substanță cu care să îl hrănești pe copil de mai multe ori pe zi, zile la rând.
  • Mult mai degrabă, aș folosi un antiinflamator potrivit cu vârsta copilului, sub formă de sirop, care îi asigură câteva ore bune de lipsă a durerii și de stare generală bună, eventual, de somn liniștit.
  • Remedii homeopate: chamomilla este cel mai celebru remediu folosit în cazul eurpțiilor dentare, dar recomand întotdeauna consultul la un medic homeopat, ca să îți propună un remediu potrivit pentru toate simptomele copilului tău.
  • Remedii naturale: ceai de măceșe, mușețel, iarba-mâței, cuișoare. Nu e neapărat necesar să bea ceaiul, îi poți masa gingiile cu un tampon îmbibat in ceai. Sau fă un macerat din plantele de mai sus și masează-I gingiuțele.
  • Jucării dentare sau o linguriță din silicon scoasă de la congelator.
  • Jucăriile din lemn sunt foarte faine ca senzație, alege jucării special făcute pentru asta, din lemn moale, netratat, bio.
  • Un prosopel ud, rece, pe care să îl sugă și să îl molfăie.
  • Colierele de chihlimbar. Nu le-aș recomanda, nu le-aș folosi decât sub stricta supraveghere a unui adult, pentru că pot genera strangulare în timpul somnului la bebeluși sau copii mici. Dar la ce ajută un astfel de colier? Ambra (chihlimbarul) conține un ulei (acid succinic) care, în contact cu temperatura corpului bebelușului, se evaporă și are efect antiinflamator. Mai bine pui colierul la gâtul tău și îți ții copilul în brațe mai des
  • Ceapa verde, usturoi verde scoase de la frigider
  • Alimente reci și foarte reci (scoase din congelator), eventual, puse într-un feeder, ca să nu existe risc de înec:

                - Smoothie rece din care să soarbă cu paiul

                - Feliuțe de banana înghețate

                - Iaurt rece

                - Cubulețe foarte reci de pepene roșu sau galben sau de mango sau papaya

Atenție!
NU îi da niciodată bebelușului morcov crud sau niciun alt aliment dur, tare, din care poate rupe o bucată cu gingiile și o poate aspira pe trahee. Morcovul crud, dat ca remediu de molfăit pentru bebelușii care nu sunt obișnuiți să mestece bucăți de alimente este o cale sigură către înecul bebelușului cu mâncare!

  • Lichide reci, eventual sub formă de popsicles, înghețată pe băț.
  • Bazează-te pe lapte (de sân sau formulă) în perioadele de „război”.
  • Susține sistemul imunitar, care poate slăbi în timpul durerii. Cu ce? Cu lapte de sân, cu probiotice și, eventual, cu vitamina D.

Acestea au fost remedii pentru copilașul tău.

„Crina? Și pentru mine? Pentru că nu mai dorm, nu mai mănânc, nu mai apuc să fac nimic, vrea numai în brațe tot timpul.”

Pentru tine? Nu există! Rezistă! ?