Poate o să vă surprindă ce zic, ca de fiecare dată atunci când ne întâlnim, lucrăm, colaborăm. Voi știți deja că marea mea pasiune e să distrug miturile și să le ofer oamenilor explicații logice sau științifice pentru orice le poate afecta viața sau sănătatea.

Părinții de copii mofturoși simt cum le este afectată sănătatea atunci când poartă de mii de ori dialogul acesta:

- Iubirea mea, de ce nu vrei să mănânci asta?
- Pentru că nu îmi place.
- De unde știi că nu îți place, dacă n-ai gustat?

Aud foarte des replica asta și sunt convinsă că și tu, acum, când ai citit-o, te-ai recunoscut rostind-o.

Ce înseamnă, de fapt, „Nu îmi place”?

= Nu doresc să mănânc această mâncare acum. Nu mă atrage. Nu îmi spune nimic. Nu mă interesează.

Copiii modifică ce le place și ce nu le place cu o viteză incredibilă. Uneori, cer ceva de mâncare pentru că le place și, în timp ce mestecă prima îmbucătură, îi auzi spunând că nu le mai place! Sunt sigură că dacă întrebi în jurul tău, o să afli povești despre copii care luni au mâncat banană, marți au zis că nu le place banana (!), pentru ca joi să ceară să le dai o banană. În mod cert nu este despre gust, banana are același gust în orice zi ai mânca-o, dacă nu cumva vorbim despre o banană crudă versus una coaptă bine.

Acest gen de atitudine în fața mâncării îi aduce adesea pe părinți în pragul disperării, pentru că nu mai știu cum să ghicească ce îi va plăcea astăzi puiului-de-om sau dacă nu cumva e ziua cu ghinion în care nu îi mai place nimic din ce a mâncat săptămâna asta. De fapt, ești în mijlocul unui proces absolut sănătos, firesc, prin care copilul tău își exprimă nevoia de putere asupra mâncării pe care o bagă în gură. Pentru ca, DA!, copiii, ca și adulții, că și ei sunt oameni, exact ca noi, au o nevoie la fel de mare ca a noastră să manifeste control, autonomie, putere în relație cu mâncarea. Nici ție nu ți-ar plăcea să mănânci:

• Doar ce vrea mama ta
• Doar când vrea ea
• Doar cum vrea ea
• Doar unde vrea ea
• Și fix cât vrea ea

Corect?

Nu te-ar apuca revolta, scandalul, cearta, dacă ai fi ca în exemplul meu de mai sus în ce privește hrana ta de zi de zi? Nu ai refuza? N-ai întoarce capul? Nu i-ai împinge lingurița deoparte, când ar vrea să îți dea încă o gură? Nu i-ai spune că nu îți place, numai ca să te lase în pace? Eu aș face-o! O mai și fac atunci când simt prea mult control sau dominație sau că deciziile le ia majoritar altcineva in familia mea. Clar, mai spun „NU!” din când în când doar ca să verific dacă mai contez și eu, ca să verific dacă sunt stăpână pe viața mea sau sunt doar o executantă.

De multe ori, copiii spun „Nu îmi place!”, fără să existe nicio legătură concretă cu plăcerea sau neplăcerea. Ci dintr-o mulțime de alte motive, cum ar fi:

• Vreau să îți arăt eu cine-i mai tare dintre noi!
• Vrei să vezi că nu mănânc, dacă nu vreau?
• Arată ciudat tare mâncarea asta.
• Miroase ciudat! Nu îmi dau seama dacă e de la mâncare sau de la altceva.
• Acum sunt tare necăjit că m-ai luat din parc înainte să mă satur.
• Acum m-am supărat că tata nu mai vrea să se joace ascunsa cu mine prin casă.
• Nu mai vreau mâine la grădiniță.
• Vreau să dormi cu mine în noaptea asta.

Așadar, dacă am fi mai atenți și am reuși să auzim ce ne spun copiii cu gurițele închise, după care am vorbi despre nevoile lor reale și le-am împlini, există o șansă reală, mare, să le și placă, brusc, mâncarea pe care o refuzaseră în urmă cu câteva momente.

Și ce să fac, Crina?

Ia de aici, cu plăcere:

1. Nu lua prea în serios această replică a lui. Nu îmi place înseamnă, de fapt, de cele mai multe ori, Mami, am nevoie să vorbesc cu tine.
2. Cu cât reacționezi mai blând, mai prietenos când îți spune că nu îi place, cu atât se va apropia cu mai mare încredere de tine și de propunerile tale culinare.
3. Nu ține minte care este mâncarea despre care a zis copilul că nu îi place. Știi de ce? Pentru că nu o să i-o mai dai ulterior și nu asta este cheia succesului.
4. Continuă să îi oferi mâncarea care nu îi place. În aceeași zi, în ziua următoare, săptămâna următoare. Dacă primești constant același răspuns legat de un anumit aliment, următorul pas este să vedem împreună ce anume îl face pe copil să manifeste rezistență la aliment. Poate fi o hipersenzitivitate senzorială, cu care putem lucra în câteva sesiuni de terapie, ca să se împrietenească și cu mâncarea de care acum pare că îi e frică.
5. Perseverența este cheia succesului. Am adesea mame cu care lucrez care îmi spun Nu mănâncă roșii deloc. Dar când i-ați dat roșie ultima oară? Acum o lună sau două. Dar azi, ieri, săptămâna asta de ce nu i-ați dat? Păi, știam că nu mănâncă. Știai acum o lună sau două în urmă că nu mănâncă, nu știi nimic despre dacă mănâncă roșii azi!
6. Oferă-i puterea la masă! Oferă-i șansa să spună Nu. Să poată alege dintre două sau trei tipuri de alte mâncăruri. Dar fă asta ca și cum ai fi la restaurant, adu-i un meniu și întreabă-l respectuos, amuzant, ca și cum ar fi un oaspete de seamă ce dorește să comande din meniu. Nu îi pune două farfurii pe masă și nu îi spune Ori asta, ori rămâi nemâncat, eu altceva nu îți mai fac! Pentru că, în cazul acesta, controlul, puterea este tot la tine, nu la el.
7. Dacă ai un copil mic, 1 an, 2 ani și nu poate să intre în acest joc cu tine, dă-i șansa să aleagă între farfuria întinsă sau farfuria adâncă. Sau între farfuria mamei sau a tatălui.

Ține minte de la mine:

„Nu îmi place!” nu înseamnă că trebuie să îi gătești altă mâncare. Înseamnă că ai ocazia să afli mai multe despre nevoile reale ale copilului tău. Mulțumesc!