Cum poți crește un mango în ghiveci?

Cum poți crește un mango în ghiveci?

După ce savurezi un mango copt, zemos și gustos, nu arunca sâmburele! Acesta ar putea da viață unei plante care, deși este originară din zona Asiei de est și sud-est, poate crește și la tine acasă.

Pregătirea seminței

Sâmburii de mango sunt destul de voluminoși, iar pulpa fructului nu se curăță ușor sau în totalitate de pe aceștia. Un astfel de sâmbure poate fi plantat direct în pământ, dar șansele să germineze, așa cum se întâmplă în mediul său natural, sunt destul de mici.
Pentru a-i oferi o mână de ajutor, trebuie să cureți foarte bine sâmburele de pulpă și să încerci să elimini stratul exterior ce are o consistență lemnoasă. Vei observa că acest sâmbure este mai plat pe una dintre margini, iar această porțiune subțire poate fi tăiată cu un cuțit sau cu o foarfecă rezistentă. Tăietura trebuie făcută cât mai aproape de margine pentru a nu risca să tai și sămânța din interior. Odată ce ai tăiat o bucățică din marginea sâmburelui, vei putea să desfaci stratul exterior al sâmburelui în două bucăți, ca pe o scoică.
Sămânța pe care o ai acum în mâini este acoperită de un strat subțire, maroniu, de consistența unei foi subțiri de hârtie. Acest strat poate fi eliminat, pentru a diminua probabilitatea ca mucegaiul să se formeze în jurul seminței.

Plantarea seminței

Plantarea seminței se poate face direct în pământ sau poți înveli sămânța într-un prosop de bucătărie umezit ce va sta într-o pungă ce se închide etanș, într-un loc călduros, dar întunecos. În circa 2 săptămâni ar trebui să observi că se formează o rădăcină și apoi o tulpină. Dacă pui sămânța direct în pământ, e bine să o uzi cu regularitate, astfel încât să aibă constant umezeală, dar apa nu trebuie lăsată să băltească.

Îngrijirea plantei tinere

O mică plantă de mango (Mangifera indica) are nevoie de lumină din belșug, dar soarele direct s-ar putea să îi facă rău. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de soarele puternic al amiezii și udă planta cu regularitate. O poți lăsa chiar în grădină pe timpul verii, dar ține cont că aceasta nu va supraviețui unei ierni geroase din România.

Dacă înainte de a cumpăra câteva fructe de mango din care să încerci să plantezi semințele, te gândești cum ai putea să consumi acest fruct delicios, ți-am pregătit mai jos câteva idei!

Mango Finest Collins

Mango Finest Collins

Orez cu lapte de cocos și mango

Orez cu lapte de cocos și mango

Tartă cu mango

Tartă cu mango