Dovleacul pentru copt, proprietăți și utilizări

Dovleacul pentru copt, proprietăți și utilizări

Dovleacul pentru copt este un fruct tomnatic ce se recoltează începând cu luna septembrie, însă cel mai devreme poate fi cules din a doua jumătate a lunii august. Așa cum i-o spune și numele, acest fruct ce este cel mai adesea considerat o legumă, se coace în cuptor sau pe grătar și poate fi folosit în tot felul de preparate atât sărate, cât și dulci.

Acest dovleac foarte gustos este și o sursă extraordinară de vitamine, minerale, fibre și antioxidanți. Are puține calorii, putând fi adăugat pe lista alimentelor incluse în dietele de slăbire, fiind bogat în substanțe nutritive. Conține cantități semnificative de vitamina A și vitamina C, dar și vitamina E, vitamine din complexul B, potasiu și magneziu.

Vitamina A nu este cunoscută doar pentru rolul său în imunitate, ci și pentru influența asupra vederii și sistemului osos. Culoarea portocalie a dovleacului pentru copt este un semn al conținutului bogat de carotenoide: beta-caroten și alfa-caroten. Atât beta-carotenul, cât și vitaminele C și E sunt antioxidanți puternici ce pot reduce inflamațiile, fiind importanți pentru sănătatea sistemului cardiac și pentru cel respirator.

Dovleacul pentru copt dă o savoare inconfundabilă preparatelor, fie că este folosit ca ingredient principal sau doar pentru a adăuga un strop de culoare și de gust unui preparat. Pentru că în urma preparării termice capătă o textură foarte fină, dovleacul poate fi folosit și pentru supe cremă. Atunci când se pregătește la cuptor, dovleacul poate fi tăiat în felii sau pur și simplu tăiat în jumătate și umplut cu brânzeturi sau legume. În plus, se folosește pentru piureuri, putând fi combinat cu lapte de cocos, în locul laptelui de vacă.

Chiar dacă numele său te îmbie să îl pregătești la cuptor, acest dovleac este numai bun și atunci când se rumenește în tigaie. El poate fi tăiat cubulețe, prăjit în ulei de măsline și servit ca garnitură și poate chiar să fie tăiat în batoane subțiri și gătit pentru a înlocui cartofii prăjiți. Indiferent de modul în care este preparat, dovleacul pentru copt poate fi adăugat în tot soiul de salate.

Plăcinta este probabil primul lucru care îți vine în minte când auzi de dovleac, însă acesta poate fi folosit și pentru altfel de deserturi, fie că este vorba de brioșe, torturi, înghețată, iar lista poate continua.