Avantajele bumbacului Bio

Bumbac BIO

Atunci când vorbim despre produsele Bio ne gândim în primul rând la cele alimentare, dar din agricultura ecologică sunt obținute și fibre textile sau produse de îngrijire. De data aceasta, ne vom concentra atenția asupra fibrelor textile, și anume asupra bumbacului Bio.

 

Mămicile sunt printre cele mai interesate de hăinuțele din bumbac Bio, deoarece fibrele textile ecologice sunt foarte potrivite pentru pielea sensibilă a bebelușului. Ele pot găsi adesea, în magazinele Lidl, hăinuțe Lupilu din bumbac Bio pentru micuții lor. Mai mult decât atât, bumbacul Bio este folosit și pentru lenjerie de pat, lenjerie intimă sau articole vestimentare pentru adulți, iar în magazinele Lidl prețul pentru astfel de produse este unul avantajos.

 

Bumbacul Bio nu este doar o modă, ci este definit de beneficii reale atât pentru cel care poartă haine din acest material, cât și pentru mediul înconjurător.

 

Primul pas pentru a obține fibrele din bumbac Bio este reprezentat de practicarea unei agriculturi ecologice. Bumbacul trebuie cultivat pe un teren ferit de chimicale în ultimii ani, iar pentru dezvoltarea acestuia nu trebuie folosit decât îngrășământ natural, ecologic.

 

După recoltarea bumbacului ce a fost crescut în condiții Bio, urmează un proces complex de producție, ce trebuie la rândul lui să fie prietenos cu mediul. Spre exemplu, pentru a obține materiale textile frumos colorate, nu sunt folosite substanțe nocive ce ar putea avea un efect negativ asupra pielii sau asupra mediului.

 

Pe ambalajele produselor textile din magazinele Lidl sunt întâlnite diverse etichete ce garantează calitatea materialelor folosite. Atunci când un material are în compoziție cel puțin 70% fibre organice (bumbac organic sau lână organică), acesta va avea pe etichetă însemnul GOTS (Global Organic Textile Standard).