(Ce) poți să mănânci noaptea?

(Ce) poți să mănânci noaptea?

Asta e o întrebare pe care pot să pariez că și-a pus-o orice femeie măcar o dată în viață. Pentru că măcar o dată în viață ai simțit că ți se face foame exact când te-ai băgat în pat sau imediat după. 😊

Și vinovăția!... Vinovăția care s-a băgat și ea cu tine în pat, imediat cum ai dus ceva mâncare în gură. Te simțeai vinovată fără să știi exact de ce, dar, în principiu, știi tu că nu se mănâncă după ora amiezei și că, dacă mănânci, te îngrași și nu mai dormi bine și vai-de-tine 😊

Stop! Hai să lămurim! De fapt, ce o să iți dăruiesc în articolul acesta este despre cum să mănânci noaptea fără vinovăție, ci cu bucurie. Și despre ce să mănânci ca să îți fie (de) bine!

Ce SIGUR NU e bine să mănânci înainte de culcare?

  • Broccoli. Eh, iată, deși nu îți vine să crezi că există vreo situație pe lumea asta în care celebrul broccoli să nu fie recomandat, există. El și varza, morcovii sau conopida au multe fibre insolubile care se mișcă greu prin intestine și care solicită sistemul digestiv considerabil, în loc să îl lase să se odihnească și el noaptea, ca și tine.
  • Ceapa. Nu, nu e bine să mănânci ceapă înainte să te culci, nu doar pentru că o să miroasă toată camera dimineață a ceapă, ci și pentru că favorizează refluxul gastric pe timpul nopții și te poți trezi din cauza acidului care îți urcă din stomac spre gură și irită esofagul și gâtul.
  • Bacon, șuncă, salamuri, cârnați sunt alimente care conțin, de obicei, tiramină, un aminoacid care stimulează secreția de norepinefrină, un hormon “de stres” care face creierul să lucreze, să se activeze, să nu te lase în pace.
  • Mâncăruri iuți. Poți să simți că te arde în gât peste noapte sau că ai călduri în tot corpul, ceea ce te va face să te agiți, să te dezvelești, să vrei să te răcorești.
  • Nuci și semințe. Deși sunt o hrană excelentă, tocmai de aceea nu e bine să le mănânci în pat, pentru că dau foarte multă energie. Dimineața e momentul potrivit să le mănânci, pentru că presupun că și tu, ca și mine, depui cel mai mare efort în prima parte a zilei și ai nevoie de putere pentru asta. Sau ca gustare, între mesele principale, ca și cum mergi la un refill (reumplere) cu bună dispoziție.
  • Înghețata. Grăsimi care se digeră foarte lent. Mai degrabă sorbet sau înghețată din iaurt (de tipul frozen yogurt).
  • Ciocolată neagră. Cofeină. Cofeină = să stai treaz. Dar culmea e că ciocolata nu are același efect asupra tuturor. Știu personal oameni (și copii!) care mănâncă o pătrățică sau două de ciocolată neagră înainte de culcare și au un somn foarte liniștit și cu vise frumoase.
  • Ceai de mentă sau gumă de mestecat cu mentă. Chiar dacă menta are multe beneficii, somnul liniștitor, relaxant nu este printre ele, dimpotrivă.
  • Ceai verde. De la ceai verde, și el energizant, ai, într-adevăr efecte mai vizibile, mai vioaie decât de la ciocolată. Mai ales dacă te încearcă seara gânduri negre, simptome de depresie, mai ales dacă ești nemâncată, să NU bei seara ceai verde.
  • Apa. Apa? Da, o introduc aici pentru că am văzut la multe dintre mamele cu care lucrez că beau apă multă înainte de culcare ca să compenseze că nu au băut suficient (sau deloc!) în timpul zilei. Asta o să le dea rinichilor, pe de o parte, bucurie, dar, pe de altă parte, te “abonează” la baie pe tot parcursul nopții.

Atenție!

Ce zic eu și “ce zic cercetătorii” nu se aplică la toți oamenii, nu îi afectează pe toți oamenii la fel. Suntem diferiți unii de alții și suntem diferiți și noi, cei de azi, față de noi, cei de anul trecut! Drept urmare, ia fiecare recomandare și observă cum se aplică ea la tine, pentru că, de foarte multe ori, ce ție îți face bine nu e musai să fie la fel și la mine.

Of, Crina, și atunci ce pot să fac?

Să afli de la mine ce aliment și la ce oră să mănânci, ca să nu mai ai nevoie să mănânci noaptea.

Cum adică? Există niște ore specifice la care trebuie să mănânc niște alimente anume?!

Da. Și n-o să te pun să mă crezi pe cuvânt, o să îți dau argumente pentru fiecare recomandare:

  • Banana!

Ce să vezi? Mulți dintre noi alegem o banană dimineața, în drum spre grădiniță, școală sau birou. Banana mâncată pe stomacul gol scade nivelul de energie, când tu o mănânci fix ca să îți dea energie! Chiar dacă te simți bine pe moment, asta e datorită conținutului de glucide, în scurtă vreme o să te simți flămând și obosit. Cea mai bună oră să mănânci o banană e în jur de 10 dimineața și NU pe stomacul gol!

  • Lapte

Când ne gândim la ce face un copil dimineața, cei mai mulți dintre noi asociem imaginea asta cu imaginea unui copil care mănâncă lapte. Cu cât creștem, însă, laptele (de vacă, de capră) devine din ce în ce mai dificil de procesat de către corpul adult. Dacă îl mai și combinăm cu alte alimente, poate genera dureri de stomac, arsuri și reflux. Dacă îl bei seara, însă, înainte de culcare și e și călduț, atunci e perfect. Laptele conține triptofan, un aminoacid care induce somnul și starea de bună dispoziție, deci, somn ușor, puișor!

  • Cafeaua

Da, știu că nu le dăm cafea copiilor, dar, de obicei, eu scriu pentru părinți, astfel încât să le fie bine copiilor. Și mamele beau cafea de multe ori primul lucru dimineața, ca să poată să mai ducă o zi plină, numai că… eroare! Cafeaua pe stomacul gol îmbunătățește toleranța la cofeină. Adică, pe termen mediu, te conduce către și mai multă cafea, pentru că ai devenit “imună” la cafea și îți trebuie din ce în ce mai multă ca să simți aceleași efecte.

  • Orez

Nu prea mănânc orez. Asta dacă nu iei în calcul când mănânci mâncare chinezească, sushi sau mâncare indiană. Care au orez. Și ce e rău la orez? Cu mâncarea nu e nimic rău decât dacă nu știi să o folosești. 😊 Orezul are multe calorii și mulți carbohidrați complecși care sunt foarte foarte buni ziua, când ai nevoie de putere, de energie, dar nu prea folositori dacă îi mănânci seara și pui sistemul digestiv la multă muncă, fix când vrea să se odihnească și el.

  • Carnea

Cam trei ore după ce ai mâncat îți sunt necesare ca să digeri carnea, motiv pentru care te sfătuiesc să nu o mănânci fix înainte de a te culca și nici ca primă masa dimineața, pentru că te-ai putea simți obosit, dornic să te întinzi un pic, să dormi un pic.

  • Citrice

Sucul de portocale dimineața dă, de obicei, senzația de arsură la stomac, împiedică digestia celorlalte alimente cu care îl asociezi la mic dejun și cel mai bine ar fi să mănânci portocala, în loc să o bei. Iar asta să o faci la distanță de vreo oră după ce ai luat masa.

  • Fasolea

E super potrivită ca masă de prânz. Proteinele vegetale o să lucreze împreună cu tine pe parcursul zilei, astfel încât să nu te simți epuizat de atâta muncă după o zi plină.

  • Mărul

E bun de mâncat dimineața, pentru că favorizează mișcarea alimentelor prin intestine și poate vrei să rezolvi cu treaba mare încă de dimineață, ca să te simți bine toată ziua. Tot măr să mănânci și în situațiile în care ai avut o perioadă cu fast-food sau când ai mâncat ceva greu de digerat cu o seară înainte. Mărul e un fel de curățitor cu care te cureți ușor. 😊

  • Iaurtul

Are acid lactic care interferează cu digestia, drept urmare nu e de mâncat înainte de masă, pentru că scade aciditatea din stomac de care e nevoie ca să digeri mâncarea. Cel mai potrivit moment e la 1-2 ore după ce ai mâncat, ca să ajuți digestia. Și, da, e super potrivit să mănânci un iaurt în pat sau înainte de a te băga în pat, pentru că aduci probiotice în intestine care să aibă grijă de ce se întâmplă în tine până dimineață.

  • Dulce (cu pluralul: dulciuri 😊)

Problema cea mai mare cu dulcele ăsta nu e că îngrașă, ci că generează creșteri și scăderi bruște ale glicemiei, ceea ce poate deveni periculos pentru sănătate, pe lângă că se joacă cu stările tale = când ești energizat, când ești epuizat, când ți-e foame, când ți-e sete, tot felul de reacții necoerente, care bulversează organismul. De aceea, te sfătuiesc să mănânci dulce după ce ai avut o masă serioasă, nu pe burta goală și nu atunci când ți-e foame. Dacă îl combini cu proteine, grăsimi, carbohidrați, dulcele nu va mai fi absorbit în totalitate și nu va mai genera creșteri așa bruște ale glicemiei.

Dacă simți să mănânci mereu dulciuri:

  • NU mânca mai devreme de două ore după o masă principală, pentru că deranjezi fix perioada aceea în care sistemul digestiv dorea să se odihnească. Dacă se întâmplă o dată, de două ori, din când în când, e ok, organismul face față. Dar dacă ești genul care, imediat după ce s-a ridicat de la masă, mănâncă o prăjitură, te pregătești pentru rezistență la insulină și pentru probleme serioase pe termen lung. Dacă, totuși, nu te poți abține, alege întotdeauna un dulce care să conțină și proteine și grăsimi, nu numai zahăr, adică mai bine o înghețată cu alune sau fistic sau migdale, decât un brownie sau o ciocolată.

Și nu uita vorba mea: Orice mâncare ai mânca, fă-o bucuria ta!