În fiecare familie există sarcini pe care unii le preferă și alții le evită. De exemplu, unii preferă să meargă la cumpărături, mai ales cât vine vorba de alimente. Dar pentru cumpărăturile cu copii mici ai nevoie de abilitățile unui expert.

În primul rând, trebuie să mă hotărăsc dacă să las copilul în locul special din căruciorul de cumpărături sau să îi dau voie să alege prin magazin. Orice decizie aș lua, va fi una greșită. Când micuțul vrea să îl dau jos din cărucior, trebuie să îl ascult imediat și tot la fel de repede trebuie să reacționez și dacă vrea înapoi sus. Din când în când, am ocazia să pun în cărucior și pâine, gem sau alte asemenea, dar asta va fi o activitate secundară pentru că principala sarcină este să fiu mereu cu ochii pe copil.

La urma urmei, să ai un copil și să te și concentrezi asupra cumpărăturilor nu este tocmai ușor.

Multitasking-ul poate fi destul de dificil. Și, oricum, am citit că poate fi periculos să faci mai multe lucruri în același timp. Trebuie să ne concentrăm asupra momentului. Mă ghidez după acest concept. Dar în timp ce compar prețurile iaurturilor, nu-mi dau seama că mi-am lăsat fiul (în coșul de cumpărături) lângă rafturile cu ouă. Și pentru că un copil trebuie să facă ceea ce trebuie să facă un copil, trei ouă zboară pe podea. Omletă! O mamă - pe deplin capabilă de multitasking, cu bebelușul într-un port-bebe, copilul de mâna și cu căruciorul de cumpărături plin cu vârf – dă din cap deznădăjduită: „Astea sunt lucruri pe care ar trebui să le știi”. Mulțumesc, foarte util.

Sper ca și copiii tăi să fie neascultători!

Vânzătoarea din Lidl se grăbește să mă ajute, este foarte prietenoasă și face ordine în cel mai scurt timp. Pot plăti ouăle sparte? În niciun caz! E de vis. Mulțumesc!

La casă, mama care mi-a vorbit cu superioritate este în fața mea. Nu-mi place de ea, iar acum îmi place și mai puțin de ea: Hrănește copilul în timp ce stă în picioare, își pune cumpărăturile pe bandă și în același timp îi interzice cu calm celuilalt copil să mănânce dulciuri.

Aș dori să scot telefonul pentru o fotografie, pentru a demonstra odată pentru totdeauna că există extratereștri. Dar îmi spun în mintea mea că apoi voi fi considerat de ceilalți, drept un idiot pervers. Telefonul mobil rămâne în buzunar.

În acel moment se întâmplă ce am sperat

Fetița nu o mai ascută pe mama ei și începe să țipe. Mama o ia de mână și trece de casă, dar între timp copilașul celălalt începe să plângă. Se vede că mama este stresată și își scapă portofelul și câteva monede se împrăștie pe jos.

Foarte bine, dar de ce nu se întâmplă ce îmi doresc și atunci când vreau să adoarmă cel mic înainte de ora nouă? Mă aplec să o ajut pe mamă cu portofelul și între timp cei care sunt în spatele nostru se mută la altă casă, nerăbdători. Oare să le doresc să aibă tripleți?

Casiera îi dă fetiței niște figurine și scanează restul de borcane cu mâncare pentru bebeluși și îi zâmbește mamei pe care eu o bănuiam că vine de pe o altă planetă. Uneori, un zâmbet poate face minuni.

Mama zâmbește și ea jenată, ceea ce mă face să realizez că nu aveam de ce să mă supăr pe ea. Ar fi trebuit doar să fiu mai atent.

Acasă mă așteaptă mama copilului meu care este și ea epuizată

O îndrum spre canapea, o acopăr cu o pătură și iau copiii în camera de joacă. Se uită la mine confuză. „Îi iau pe amândoi copiii, odihnește-te acum. La urma urmei, și mamele sunt doar oameni.“