Lidl RO - meriți să fii surprins.
The browser is not supported
To display the website correctly, please use one of the following browsers.CautionPlease update your browser, if you proceed with this browser, your shopping experience might not be successful!

TOAMNA FOLOSIM TOT CE GĂSIM!

Dacă ar trebui identificat un anotimp care să poată fi considerat un imens atelier de creație în aer liber, plin de tot soiul de materiale, toamna ar fi acela. O paletă atât de generoasă de culori, de forme și texturi nici că există... Ar fi și păcat să trecem pe lângă ele și să nu le transformăm în felurite obiecte și articole decorative. Și pentru că încă mai există diverse plante, de ce nu i-ai propune copilului să le adune într-un ierbar? Poate fi unul cu exact această întrebuințare, dar la fel de bine poate fi un caiet cu file albe, neliniate, de preferință veline. Culegeți împreună plante cu sau fără flori, dar dintre cele pe care le cunoști și le poți identifica, pentru că va fi nevoie să propui copilului să scrie denumirea în dreptul fiecăreia. După ce ați cules plantele, curățați-le și așezați-le între foi de ziar. Așezați peste ele o greutate (eventual câteva cărți groase) și lăsați-le să se usuce timp de câteva zile, cel puțin patru. Arată-i celui mic cum să le lipească pe foile caietului, cu scotch, și propune-i să scrie denumirile în dreptul fiecăreia.


O plimbare prin parc este un bun prilej de a aduna „materie primă” pentru viitoarele creații ale copilului. Castane de diferite dimensiuni, ghinde, conuri de brad, frunze de diferite forme și culori. Cu toate veți avea la un moment dat ce face. Cu unele acum, cu altele peste puțină vreme.


Păpușa din castane


Ai nevoie de: șase castane (două mai mari și patru mai mici), scobitori, carioci sau markere, lână, o ghindă.


Cum procedezi


Mai întâi tu, părintele, cu ajutorul unui cui și a unui ciocan, faci într-una din castanele mari cinci găuri, iar în celelalte doar câte una. Copilul va fi cel care va asambla păpușa. O castană mare va fi capul, iar cealaltă (cu cinci găuri) corpul. Pune o scobitoare care să „lege” capul de trunchi. Apoi, în cele patru găuri rămase, se pun alte scobitori și în capătul lor se înfig castanele mici, pe post de palme ale mâinilor și talpi ale picioarelor. Micuțului nu-i mai rămâne decât să deseneze ochii și gura păpușii, să lipească lâna pe cap (părul păpușii) și să îi lipească și ghinda care va reprezenta basca.


Ornament din frunze


Ai nevoie de: carton, hârtie glasată portocalie, frunze uscate, lipici, sfoară.


Cum procedezi


Taie un dreptunghi de carton, cu lungime de 40 de centimetri și lățime de 25 de centimetri. În funcție de preferințe, dă două găuri pe una din laturi. Poate vreți ca tabloul să fie pe verticală, poate vreți pe orizontală... Prin cele două găuri trece sfoara, pentru a... expune lucrarea micului artist. De aici înainte este treaba lui să lipească hârtia colorată pe carton, iar pe ea, frunzele. Ghidat de propria imaginație. Cu cât frunzele folosite au forme și culori mai variate, cu atât mai interesant va fi tabloul.


”Desen” prin transfer de griș


Este prea rece afară pentru plimbarea prin parc despre care aminteam mai sus? Nu-i nimic! Găsim de făcut și în casă ceva inedit. De exemplu îl înveți pe pici să picteze cu griș. Răstoarnă-i grișul într-o tavă de cuptor, ca să aibă suficient spațiu de desfășurare. Și să n-ai tu de dat cu aspiratorul, înțelegi?! Oferă-i hârtie colorată și un baton de lipici solid. Explică-i că va trebui să deseneze cu el pe hârtia colorată, dar că nu își va putea da seama dacă a desenat bine, pentru că nu se va vedea, lipiciul fiind transparent. Când termină de desenat, urmează magia: pune-l să așeze hârtia cu fața în jos, pe grișul din tavă, și să apese. Ei?! Cum e?


Soare (din nou) răsare


Dor de soarele verii? Mare lucru să îl aduceți în casă... Vă trebuie un carton mai gros, fetru de culoare galbenă, cârlige din lemn și tempera. Decupează din carton și din fetru două cercuri egale (dacă nu ai compas poți folosi o farfurie pentru a trasa) și lipește-le între ele. Roagă copilul să coloreze cu tempera cârligele în galben, roșu și portocaliu, apoi să le prindă de jur împrejurul discului galben. Spune drept, nu s-a făcut mai cald în casă?

Descoperă gama completă de îngrijire a bebelușului