Cum pregătești onomastica/aniversarea la grădiniță

Cum pregătești onomastica/aniversarea la grădiniță

Copiii au privilegul de a fi sărbătoriți de mai multe ori pentru aceeași ocazie, fie că este aniversare sau onomastică. O dată acasă, cu familia, rudele și prietenii apropiați, și o dată la grădiniță sau after-school, împreună cu cei alături de care își petrec o semnificativă parte din zi. Dacă pentru petrecerile de acasă nimeni nu poate impune reguli, pentru cele care au loc în unități de învățământ și educație, fie că sunt de stat sau private, părinții sărbătoritului vor trebui să respecte câteva norme obligatorii.

 

Cu acordul conducerii

În primul rând, pentru organizarea unei petreceri va fi nevoie de acordul conducerii unității, lucru de altfel firesc. De asemenea, dacă părinții intenționează să aducă la petrecere animatori, și acest lucru va trebui discutat cu cei din conducere. Unii ar putea permite acest lucru, alții nu, și aspectul nu este negociabil dacă interdicția pătrunderii unor persoane străine în incinta unității face parte din regulamentul de ordine interioară.

 

Respectarea locului și a orei de desfășurare

În cazul în care a fost obținut acordul, organizatorii – respectiv familia sărbătoritului – vor trebui să țină cont de faptul că locul de desfășurare al petrecerii și intervalul orar vor fi stabilite de conducerea unității, de comun acord cu părinții. Locul, de regulă, poate fi ori sala de joacă a copiilor, ori cea de mese. În ceea ce privește ora, aceasta va fi indicată de educatori-supraveghetori ținându-se cont de programul de masă, somn și activități școlare pe care îl au copiii.

 

Atenție la diete!

În ceea ce privește alimentele și băuturile ce urmează a fi consumate la petrecere se vor avea în vedere mai multe aspecte. În primul rând este de preferat să nu aduceți preparate de tip fast-food sau alimente ușor perisabile. Se va verifica, de asemenea, cu atenție, termenul de valabilitate înscris pe etichete dacă este vorba despre produse achiziționate din comerț. Părinții copilului sărbatorit se vor interesa dacă există copii care respectă o anumită dietă din motive de sănătate (diabet, alergii, intoleranță la gluten sau lactoză etc). Civilizat este să le asigure și acestora preparate care să corespundă dietelor la care sunt supuși.

 

Cu certificat de conformitate

Referitor la tort, toate unitățile de îngrijire și supraveghere a copiilor solicită din partea laboratorului sau cofetăriei în care acesta a fost preparat, un certificat de conformitate. Acesta este important în primul rând pentru că va specifica în mod clar ingredientele folosite și va garanta pentru prospețimea lor. Un certificat de conformitate este important pentru identificarea „vinovatului” în cazul în care produsul a adus prejudicii sănătății copiilor.

 

Reguli de... bun simț

Pe durata petrecerii, copiii vor fi supravegheați și de adulți, alții decât personalul unității. În acest caz, datoria revine părinților sărbătoritului. Aceștia se vor ocupa și de respectarea normelor de igienă participanților, respectiv spălarea mâinilor înainte de a consuma produsele oferite. Ar mai trebui reținut faptul că educatorii și supraveghetorii grădiniței nu trebuie confundați cu ospătarii, nefiind de datoria lor nici să-i servească pe cei mici și nici să strângă mizeria de la finalul petrecerii. De bun simț este ca de aceste lucruri să se ocupe tot părinții copilului sărbătorit.

Lupilu