Obezitatea la copii: ce ne facem cu copiii care mananca prea mult

Obezitatea la copii: ce ne facem cu copiii care mananca prea mult

Există copii care mănâncă prea mult! Atât de mult încât ajung să fie considerați supraponderali sau grași. Nu aspectul fizic e problema părinților, ci teama că nu se va opri din mâncat și rușinea că nu înțeleg de ce și cum să facă să nu mai mănânce atât.

Obezitatea nu e așa cum pare sau cum vorbesc unii oameni despre asta: s-a îngrășat pentru că mănâncă prea multă pâine sau prea multe paste sau pentru că are probleme cu glanda. Problemele cu greutatea sunt mult mai complexe, însă, eu îți voi împărtăși astăzi câteva secrete, astfel încât să știi cum să îl ferești pe copilul tău să ajungă supraponderal.

Copiii și adulții obezi preferă alimente cu multe calorii. Știi de ce? Pentru că ele sunt mult mai gustoase decât alimentele obișnuite. Dar cum de alimentele pe care le numim noi ”sănătoase” nu sunt și gustoase? Mâncarea bogată în zaharuri sau grăsimi nu este potrivită pentru oricine, deși oricine o adoră. Dar papilele astea gustative nu ar trebui să ne protejeze, să știe ele mai bine ce să mănânce în loc să ne ghideze chiar ele către mâncăruri care pot favoriza obezitatea?

 

Despre asta o să vorbim, despre ce face gustul din oameni!

Când îi dai copilului tău o mâncare, cel mai probabil o să auzi această întrebare:

Ce gust are? Urmat, de cele mai multe ori, de Nu îmi place gustul! :)

Ce e cu gustul? Primele scrieri pe care le-am găsit pe acest subiect spun că gustul a fost identificat în urmă cu 500 de milioane de ani în urmă, când servea ca mijloc de a te apăra de toxine și de a găsi nutrienți. Toate vertebratele au acest simț, gustul. Prima întâlnire a omului cu gustul are loc în uterul mamei lui, când dă cu limba de lichidul amniotic, lichid ce conține glucoză, fructoză, aminoacizi, acizi grași, adică prima noastră mâncare gustoasă. Am mai scris despre asta în cărțile mele și anume că oamenii au un gust înnăscut pentru dulce, așa cum e și laptele de mamă, dulce.

 

Tu știi care este mâncarea pe care abia așteaptă să o mănânce copilul tău când începeți diversificarea?

Și da, dieta mamei din timpul sarcinii și alăptării influențează clar preferințele culinare ale copilului ei. De aceea vă zic să începeți diversificarea cu alimentele pe care le-ați consumat voi cel mai des, pentru că, desigur, copilașul s-a obișnuit cu ele și e mult mai dispus să le accepte. Și acum să vă văd: toate ați mâncat numai morcov fiert, pătrunjel și păstârnel în primele 6 luni de viață a copilului, așa-i? Desigur că nu-i așa!

 

Dar unde se formează gustul ăsta?

Pe limbă. Unde există 4 tipuri de papile care îi dau limbii aspectul acela rugos, aspru. Doar 3 dintre ele au treabă cu gustul, celelalte se ocupă de textura alimentelor care ne intră în gură. Receptorii percep 5 gusturi: dulce, acru, sărat, umami și amar.

Atenție! Fiecare gust este perceput de o zonă diferită din creier, așadar, în funcție de cum a fost interpretat un aliment prima oară când a fost gustat (ca dulce sau amar, de exemplu), el poate genera atracție sau aversiune când copilul îl va vedea din nou, fără să mai vrea să guste din nou, pentru că el știe deja, din creierul lui, dacă alimentul e bun sau ne-bun pentru el.

Receptorii de gust dulce reacționează la molecule de zahăr, adică alimente cu valoare (calorică) energetică mare. Gustul acru măsoară pH-ul, pentru că oamenii au avut dintotdeauna o aversiune față de alimentele acide, din cauză că mulți percepem ca stricată o mâncare acră - s-a acrit. Gustul sărat recepționează ionii de sodiu, pentru că omul are o nevoie imensă de sare pentru a supraviețui. Umami sau gustul gustos de carne e detectat de receptorii pentru glutamat, care identifică proteinele. Gustul amar e cel mai slab definit în gură și se crede că s-a dezvoltat pentru a ne feri de substanțe toxice care, în mare măsură, au gust amar, deși nu toate alimentele amărui sunt toxice.

Senzația de fierbinte, de iute, de picant este și ea deosebit de importantă, deși nu are un gust specific desemnat pentru mâncărurile pe care le denumim spicy, precum piperul, usturoiul, ardeiul iute, ghimbirul sau mentolul.

Și acum o să fii super surprinsă, la fel cum sunt părinții care vin la mine ca să îi facem pe copiii lor să guste și alte alimente!

Nu gustul este cel care te face să accepți un aliment nou! Ci mirosul! Mirosul este singurul dintre cele 5 simțuri care nu e procesat de thalamus, ci ajunge direct la sistemul limbic. Care știți că e casa amintirilor, a emoțiilor, a celor mai fierbinți emoții.

Dacă gustul alimentului este perceput de cei 5 receptori, mirosul are 350 de receptori care pot identifica peste 10,000 de arome, față de cele 5 gusturi despre care am discutat mai sus - dulce, acru, sărat, umami și amar. Moleculele ajung prin nas, dar și prin mestecarea alimentului, adică prin gât la creier, așadar, atunci când gustul și mirosul se combină, omul percepe cât de gustos este alimentul respectiv, senzație care nu are legătură cu gustul concret al alimentului. De aia mâncarea nu mai are gust atunci când suntem răciți. Gustul e același, dulce, amar, cum o fi el. Ce ne lipsește este savoarea, pentru că ne lipsește mirosul și atunci, creierul nu poate percepe în întregime aroma alimentului pe care îl mănânci.

Văzul este, de asemenea, esențial pentru a-I face să guste. Scanări ale activității cerebrale au demonstrat că alimentele cu multe calorii, ca și forma lor (mai degrabă pătrățoasă, colțuroasă, decât bucățele rotunde) pot provoca creierul să accepte mâncarea nouă. Auzul ne ajută la pofta de mâncare dacă alimentele fac zgomot atunci când mușcăm sau le mestecăm, adică alimente crocante. Îți dau un pont cu care lucrez adesea în consultații: pune pe youtube sunet de chips ronțăit în timp ce vrei să îl faci pe copil să guste ceva și o să vezi că îi crește interesul să îl guste, chiar dacă alimentul pe care vrei să îl încerce nu este crocant. Pipăitul are și el aspect foarte interesante - copilul va fi mult mai atras de o pară zemoasă decât de una tare, necoaptă. De o înghețată lăptoasă, de un somon în crustă crocantă decât de carne pasată la blender. Inclusiv băuturile acidulate pe care nu punem mâna, creierul le percepe ca fiind mult mai atractive decât apa plată, ceaiul, băuturile necarbogazoase.

 

Și acum cel mai important aspect!

Receptorii de gust sunt unici, ei diferă de la persoană la persoană. Poate acum înțelegi de ce mâncarea care ți se pare bună ție poate să nu fie bună și pentru copilul tău!

Dar ce e cel mai important este că unii oameni, unii copii, cu precădere cei supraponderali, pot să aibă un deficit de receptori pentru gustul dulce! Asta înseamnă că ei vor mânca mai mult dulce decât ceilalți din dorința de a percepe și ei dulcele la fel de ușor și de intens ca cei fără probleme de greutate. Așadar, nu e o problemă că celor grași le plac dulciurile mai mult, ci că ei pot avea nevoie de mai multe ca să perceapă sațietatea la fel ca ceilalți, care au mai mulți receptori pentru gustul dulce.

 

Dar, Crina, eu sunt supraponderală, dar nu îmi plac dulciurile atât de mult! Ci mai degrabă…

Mâncărurile grase! Prăjeli, carne, sarmale, slănină, jumări…! Știi câți copilași am întâlnit care mănâncă unt gol, așa, direct din ambalaj, nu pe pâine? Grăsimea afectează gustul mâncării, aspectul, textura și mirosul. Copiii supraponderali nu pot să detecteze acizii grași la fel de ușor ca  cei care nu sunt supraponderali. Acest deficit de percepție îi face să mănânce mai multe grăsimi și să câștige, astfel, în greutate.

Așadar, ca să rezumăm, copiii care mănâncă mult și sunt predispuși la a avea probleme cu greutatea

  • Pot avea probleme de percepție a mirosului și atunci tind să mănânce mai mult, ca să simtă aroma mâncării
  • Pot să aibă mai puțini receptori pentru gustul dulce și pentru grăsimi, drept urmare, vor avea nevoie de o cantitate mai mare din acești nutrienți până să simtă senzația de sațietate
  • De asemenea, nu trebuie uitată componenta psihologică: mirosul comunică direct cu sistemul limbic, centrul emoțiilor și, în acest caz, oamenii sunt predispuși să mănânce de foame emoțională, nu de foame fizică
  • Dacă ai un copil obez sau care mănâncă foarte mult, gândeștete neapărat dacă există sau  a existat atmosferă negativă în familie, pentru că mulți copii mănâncă pentru a regăsi confort emoțional în vremuri grele pentru ei.

Care au fost poftele tale când erai însărcinată? Ce mâncai cel mai des? Ai observat că și copilului tău îi plac alimente dintre cele pe care le mâncai tu adesea în sarcină?

Lupilu